1 Aprilie – ziua în care mi-am transformat viziunea asupra universului

Pe siteul yogaesoteric a aparut urmatorul articol:

23 August 2008 – ziua în care mi-am transformat viziunea asupra universului

Încă din timpul citirii broşurii de vacanţă despre civilizaţia extraterestră care a adresat mesajul Referendum umanităţii am avut trăiri deosebite, şi am acceptat întru totul că este nevoie de prezenţa acestei civilizaţii pentru a ghida omenirea către o orientare benefică. Conştiinţa mea s-a expansionat brusc după citirea materialului, atingând dimensiuni pe care nu le mai explorasem până atunci. Parcă totul devenea mult mai clar, iar nivelul meu de înţelegere se elevase brusc, permiţându-mi să simt cu mult mai mult decât ceea ce numeam până atunci convenţional şi teoretic „creaţie”. Întregul univers a devenit brusc palpabil şi atât de aproape încât m-am mirat că abia acum pot să-i simt plenitudinea maiestuoasă, despre care nu îmi dădeam precis seama dacă este exterioară mie sau se petrece undeva în interiorul meu. Purtând în suflet această înălţătoare şi plăcută nedumerire, pe care am menţinut-o încă multe zile în timpul vacanţei, m-am îndreptat către terenul de spirală. La începutul meditaţiei în spirală yang, la doi metri în stânga mea şi-a făcut simţită prezenţa subtilă un bărbat, cu care am început o comunicare telepatică. Am simţit că era o fiinţă foarte elevată, iar prezenţa lui îmi dădea o stare de calm şi încredere. La început m-a întrebat ce îmi doresc. Spirala abia începuse, şi încă mai suna ca un ecou: „...de inducţie a stării de eliberare prin miracol divin”, aşa că nu mi-a fost prea greu să îmi dau seama că asta îmi doresc, ceea ce i-am transmis şi bărbatului. Răspunsul lui a venit imediat. Mi-am văzut atunci trupul ca fiind o proiecţie undeva în faţa mea şi cum asupra lui începe să se reverse graţia divină care îmi oferea eliberarea spirituală. Însă pe măsură ce graţia se manifesta, acea proiecţie a trupului meu sângera şi se distrugea repede, ajungând în scurt timp un schelet. Bărbatul mi-a transmis: Vezi, nu eşti încă pregătită să primeşti graţia divină pentru a te elibera, asta te-ar distruge. Dar ce ar trebui să fac pentru a putea primi totuşi această graţie, am întrebat atunci, iar bărbatul mi-a răspuns enumerând câteva calităţi la care mi-a spus că ar trebui să mai lucrez, lucruri pe care le ştiam, dar cărora nu le acordam importanţa care o meritau. M-am simţit cumva ca la şcoală, atunci când ţi se pune pe bună dreptate o notă mai mică, dar ţi se explică cu multă blândeţe unde ai greşit. Bărbatul m-a întrebat în continuare dacă accept să-mi fie ghid pentru o scurtă călătorie prin univers, pentru a înţelege diversele niveluri de conştiinţă. Am acceptat, şi imediat s-a manifestat o stare de vibraţie interioară deosebită, şi am simţit cum acea fiinţă mă ghida pentru a ne deplasa la o distanţă foarte mare, pe o planetă mică, fără forme deosebite de relief, aridă şi umedă (probabil pe alocuri n.e.). Acolo am văzut cum la suprafaţa solului se aflau zeci de construcţii gen muşuroaie de termite însă cu mult, mult mai mari, de culoare gri închis, având toate aceeaşi dimensiune. În interiorul lor se desfăşura viaţa fiinţelor care locuiau acolo. Nu le-am văzut, dar am ştiut că ele locuiau sub pământ în acele muşuroaie. Le-am putut chiar simţi, erau o societate organizată cumva după modelul albinelor însă cu un nivel de conştiinţă incomparabil mai mare. Apoi am survolat încă vreo câteva astfel de planete pe care existau zeci, sute de construcţii identice în formă de cruce iar altele în formă de paralelipiped, care erau locuite. Am simţit că civilizaţiile acelea sunt avansate tehnic, iar genul acela de uniformitate al construcţiilor îmi sugera cumva lipsa egoului locuitorilor de acolo. Am ajuns după aceea pe o planetă unde am văzut o construcţie imensă de forma ovală de dimensiunea unui oraş întreg sau poate a mai multor oraşe, nu pot aprecia, în care locuiau fiinţele de acolo. Acea construcţie se sprijinea doar puţin în partea de jos pe un suport aflat pe solul planetei, dând impresia că mai mult pluteşte decât se sprijină. Aici însoţitorul meu mi-a prezentat un locuitor, un bărbat înalt care mi s-a părut frumos, chiar şi atunci când am constatat ca are maxilarele mai proeminente, într-o formă de bot. Trecând peste asta, am simţit ca era foarte plin de bunăvoinţă, ne-am salutat atingându-ne palmele iar el şi-a exprimat bucuria râzând şi dezvelind faptul ca are şi o dantură dublă, de care nu m-am mirat, de parcă totul era normal să fie aşa. A mai apărut alături de el o altă fiinţă mai grasă şi mică de înălţime, cu o faţă diferită de a pământenilor noştri, cu urechi şi nas mai mari, care s-a bucurat şi ea de venirea noastră. Însoţitorul meu mă susţinea să le simt sufletele acestor fiinţe, precum şi gradul lor de evoluţie spirituală, şi totodată să intuiesc unele calităţi paranormale la ei. Aflând de venirea noastră, au mai apărut şi alte fiinţe cărora, deşi mi-e greu să le descriu, le-am putut simţi foarte clar vibraţia sufletească şi am putut intui diverse calităţi pe care le aveau. Comunicam telepatic, iar la unii dintre ei comunicarea era însoţită de un mormăit. Erau cu toţii foarte bucuroşi de prezenţa noastră acolo. Se bucurau cu o bucurie copilărească, sinceră şi parcă absorbeau unda de simpatie şi căldură sufletească pe care noi o manifestam faţă de ei. Trecând peste forma lor exterioară i-am îndrăgit imediat pentru ceva ce se afla dincolo de chipul lor, şi mi-am dat seama că indiferent de forma şi nivelul de conştiinţă, fiecare fiinţă merită sa fie respectată şi chiar îndrăgită pentru ceea ce păstrează divin în adâncul sufletului. Apoi, cineva a plasat în faţa mea un cilindru înalt din sticlă în care se vedea că se afla o fiinţă nevertebrată care luase forma vasului, şi care mă privea cu un frumos ochi mare şi albastru. Dar ce comunicare sufleteasca a putut fi între noi, şi ce stare de pace şi de cuminţenie smerită mi-a putut transmite... Spirala s-a încheiat mult prea repede. Ne-am întors instantaneu, dar simţeam cum conştiinţa îmi era îmbogăţită cu noile trăiri, iar sufletul se simţea copleşit de frumuseţea, originalitatea şi misterul creaţiei, din care ştiam că mi s-a revelat doar o mică parte. Această călătorie m-a ajutat să înţeleg că locul unde Dumnezeu aşează sămânţa unei conştiinţe devine totdeauna un templu de adorare a Lui. Căutând să memorez cât mai mult din tot ce am văzut şi simţit în acea călătorie, am uitat să mulţumesc aşa cum se cuvenea însoţitorului meu. Îi mulţumesc acum din toata inima, cu infinită dragoste şi recunoştinţă. Cosci Disclaimer (Nota): Autorul relatării îşi asumă în totalitate veridicitatea trăirii respective. Citiţi şi: Fiinţele extraterestre binefăcătoare, care asistă şi protejează planeta Pământ Fizica a atins ultima frontieră: spiritul uman yogaesoteric noiembrie 2008

Ce mesaj a vrut sa trasmita autorul?
Cine l-a scris oare? Cine e M.M. care semna initial relatarea?
Sa fie Marlyn Monroe? Madalina Manole? Mincinosul Mefistofelic?
Cin' sa fie, cin' sa fie?!!

Dupa discutii pe forumuri si dialoguri private, dupa interpretari freudiene ale textului si comentarii amuzate M.M. a disparut si a aparut alt nume - Cosci, precum si un disclaimer.

As vrea sa va povestesc o intamplare din copilaria mea:

Era seara de 31 martie, long time ago. Ma uitam la tv impreuna cu parintii si sora mea mai mica si eu am inceput sa comentez ce farse le voi face maine - 1 Aprilie.
Tatal meu trebuia sa plece intr-o delegatie dimineata devreme. Tocmai se schimbase ora, se trecuse la ora de vara, asa ca mi-a venit o idee. Ce-ar fi daca as veni noaptea si m-as juca un pic cu ceasul desteptator ... s-ar supara tare tatal meu daca ar ajunge la gara mai tarziu cu o ora si ar constata ca a pierdut trenul?!
Evident ca l-am intrebat si el a devenit serios ... se ducea la munca nu la distractie si asta mai lipsea ... va imaginati discutia!

Ne-am dus la culcare. Am dormit linistiti.
Dimineata a sunat ceasul ... si tatal meu a venit repede la mine sa ma intrebe daca am facut ceva la ceasurile din casa (va dati seama ca s-a gandit si el ca are un baiat desptept foc - nu ar fi schimbat ora la un singur ceas).
"E intuneric afara si deja ar trebui sa fie un pic lumina la ora asta ... recunoaste ca ai facut farsa ca te sparg!"
Ne-am certat vreun sfert de ora - timp in care eu oscilam intre a muri de ras si a vorbi foarte serios - nu am facut nimic la ceasuri, tati, nu am facut nimic!
A plecat la gara ferm convins ca o sa astepte trenul o ora doua ... convins ca traieste o farsa de 1 Aprilie! Daca mai intarzia un pic, certandu-se cu mine il pierdea!

Sincer, aceea a fost cea mai reusita farsa de 1 Aprilie pe care n-am facut-o!

Ce vreau sa spun cu asta, dragii mei cititori?!

(va urma)